Tricomonoza la porumbei

Când am citit, recent, un articol excelent cu titlul “Există o nouă variantă de tricomonoză?” (din 15 decembrie 1998), scris dscf5714de Dr. Kevin Zollars, prima mea reacţie la întrebarea adresată a fost: “Da, foarte probabil, mai mult decât o nouă variantă.” Am fost încântat atunci când am citit articolul în sine, din cauza punctelor de vedere realiste şi filosofice ridicate de Kevin.

După ce e citit cu atenţie de mai multe ori şi e bine absorbit, acest articol ar trebui să fie plasat la loc de cinste în arhivele fiecărui crescător. Mi-am dat seama atunci ca o concluzie a acestui articol-cheie că aș putea prezenta câteva informaţii de bază privind tipurile de Trichomonas gallinae, cauza tricomonozei, şi importanţa lor pentru noi toţi. Am strâns informaţiile pentru acest articol dintr-un număr de lucrări importante mai vechi, dar unele destul de actuale din punct de vedere ştiinţific, selectate din dosarele mele.

În materialul acesta, atunci când mă refer la organismul tricomonas, voi folosi alternativ termenii: “Trichomonas gallinae”, “T. gallinae” (acesta din urmă este pur şi simplu o formă prescurtată a denumirii ştiinţifice complete), “tricomonaze”, “tricomonas” şi “organisme “ –toate vor însemna  acelaşi lucru.

Istorie

Infecţia cu acest organism a fost identificată pentru prima dată în Europa, în anul 1878, de către un cercetător pe nume Rivolta. Mulţi ani mai târziu, în Statele Unite ale Americii, un om de ştiinţă pe nume Robert Stabler a efectuat cercetări în Colorado, cu multă muncă de pionierat în studiul acestui organism la porumbel. De fapt, în 1938, el a dat acestui organism denumirea ştiinţifică deTrichomonas gallinae.

Într-o publicaţie din 1948 pe această temă, el a menţionat că nu toți porumbeii purtători ai acestui organism mor datorită infestației sau au chiar modificări interne care să indice prezenţa unui astfel de organism. De asemenea, el a constatat că tinerii proveniți de la unii părinţi dintr-o anumită crescătorie aproape întotdeauna au murit de tricomonoză, în câteva zile sau săptămâni după ecloziune, în timp ce alți părinţi, deşi  infestați, au crescut tineri sănătoşi, tot timpul. Evident, aceste fapte au condus la ideea că există  varietăți cu abilități diferite de a provoca boala, o sugestie care a fost propusă și de către alţi oameni de ştiinţă care au studiat tricomonoza la porumbei.

Pentru a testa această idee, dr. Stabler a organizat un experiment în care a folosit organisme tricomonas desemnate arbitrar ca “tipuri” (a se vedea explicaţia în paragraful următor), din cinci surse diferite:

– Tipul 1 de la un tânăr porumbel sălbatic  infestat

– Tipul 2 de la un porumbel King adult sănătos,

– Tipul 3 de la un adult sănătos Carneaux,

– Tipul 4 de la un porumbel de curse adult, care a făcut istorie din a transmite tricomonoză letală descendenților săi și către cel puţin trei femele succesive,

– Tipul 5 – din gura unui șoim pelerin care a murit din cauza unei tricomonoze severe ale cavității bucale.

(Reţineţi că tricomonoza cauzată de T. gallinae apare și la păsări de pradă și este denumită “mălai”. Organisme larg înrudite din cadrul acestui grup provoacă de asemenea  infestații variate în sistemului de reproducere al oamenilor, bovinelor, ovinelor şi în tractul digestiv al puilor de casă şi al curcilor. Am văzut-o cu ochii mei într-un focar devastator al cintezelor mici, de colivie. În cazul acestora, boala semăna foarte mult cu forma observată în cavitatea bucală a porumbeilor tineri.)

Dr Stabler a definit “tipul” ca organism tricomonas special, recoltat din cavitatea bucală a unui individ, chiar dacă el a recunoscut posibilitatea că orice pasăre ar putea să poarte mai mult de  un ”tip”. Rezultatele obţinute de el păreau să justifice utilizarea organismelor de la o anumită pasăre  cu un ”tip”, cel puţin în ceea ce priveşte capacitatea lor de a provoca boala. El a menţinut cele cinci tipuri individuale menţionate anterior, prin inocularea acestora cu ajutorul pipetei în cavitățile  bucale ale porumbeilor sănătoși şi a avut mare grijă ca diferitele tipuri să nu fie amestecate în mod accidental. Porumbeii  sănătoși care au fost infestați cu aceste cinci tipuri proveneau din crescătoria proprie de porumbei de curse, despre care ştia că nu erau  infestați cu organisme care cauzează tricomonoza.

Experimente

În primul experiment, el a folosit 25 dintre păsările sale tinere, în vârstă de 6 săptămâni, 5 și 1 / 2 săptămâni, 5 și 1/2 luni, 7 luni si 9 luni, cu cinci păsări în fiecare grup. O pasăre din fiecare grup de vârstă a fost inoculată pe cale bucală cu tipul 1, una din fiecare grup a  fost inoculata cu tipul 2 şi aşa mai departe. Rezultatele au arătat că tipurile 1, 4, şi 5 au cauzat  forme severe de boală, care s-au încheiat cu moartea tuturor, exceptând doi porumbei tineri, unul în vârstă de 7 luni şi altul de 9 luni,  infestați cu tipul 4. Aceste două păsări au făcut o formă severă de tricomonoză pentru mai mult de o săptămână, dar și-au revenit. Tipurile 2 şi 3 fie nu au produs semne de boală  la porumbeii tineri pe care i-a  infestat, fie  infestația a fost foarte uşoară şi a durat doar 2-4 zile.

În continuarea muncii sale, Dr Stabler a arătat că, dintre cele cinci tipuri testate, tipul 1 (care a devenit cunoscut în cercurile de studiu ale tricomonazelor ca faimosul “Jones Barn”) obţinut dintr-un tânăr porumbel sălbatic cu tricomonoză, a avut mortalitatea cea mai ridicată, omorând 12 din 13 păsări inoculate cu  acest tip, într-o perioadă medie de 10 zile. Per ansamblu, el a fost capabil să demonstreze că, dintre cei 119 porumbei infestați  succesiv cu acest tip  ce provoacă o formă severă a bolii, 114 (95,8%), au murit între 4 și 18 zile de la inoculare. Prin munca sa ulterioară, a demonstrat că tipul 1 a fost mortal, chiar dacă un singur organism a fost  inoculat în cavitatea bucală a porumbeilor sensibili. Evident, acest organism unic s-a înmulţit rapid în mai multe mii de exemplare sau chiar mai mult și a cauzat îmbolnăviri grave.

Aceste rezultate au arătat că există o diferenţă marcantă în capacitatea acestor cinci tipuri diferite de T. gallinae de a provoca îmbolnăvirea porumbeilor. Aceste tipuri au variat de la cele care au cauzat o îmbolnăvire ușoară sau chiar deloc, până la cele care au cauzat pierderi mari. Evident, au existat, de asemenea, tipuri cu o capacitate intermediară de a provoca tricomonoza, deoarece acestea au fost capabile să provoace îmbolnăviri grave, dar cele mai multe păsări au fost recuperate în cele din urmă.

În studiile  ulterioare, Dr. Stabler a fost în măsură să demonstreze că “tipurile uşoare” ale organismului tricomonas au fost capabile să protejeze păsările împotriva tipurilor mai agresive, mortale,  o constatare care continuă să aibă aplicabilitate practică astăzi. Pentru a confirma aceste rezultate, le-a inoculat primilor opt porumbei tineri  neinfestați cu tricomonas,  tipul relativ puternic (nr. 5), obţinut de la şoimul călător. Toate păsările au dezvoltat tricomonoză severă a cavității  bucale, şase păsări s-au recuperat şi două au murit. Cincizeci şi patru de zile de la infecţia iniţială cu tipul 5, celor şase supravieţuitori le-a fost inoculat tipul  ce provoacă infestația mortală nr. 1. Nici unul dintre acești porumbei nu a dezvoltat  vreun simptom al bolii în cursul lunii următoare. Aceste şase păsări au fost apoi sacrificate şi examinate post mortem. Au existat dovezi de cicatrizare a ficatului la trei păsări, rezultate care au sugerat  infestația cauzată de doza anterioară de organisme tricomonas. Celelalte trei păsări au fost aproape complet lipsite de semne de  infestație. Singura constatare semnificativă în cazul acestor păsări a fost pierderea  rugozităților palatine („dințișorii transversali de pe cerul gurii”). Dr. Stabler credea că, în fiecare caz analizat, această modificare era extrem de caracteristică și pe baza ei se putea demonstra că organismul tricomonas a fost cauza îmbolnăvirii acelui porumbel.

El a repetat apoi acest experiment cu încă opt porumbei tineri neinfestați, cărora le-a fost inoculat mai întâi  tipul nr. 3 ce provoacă o infestație ușoară, de la porumbelul Carneaux adult. Doar doi porumbei tineri au dezvoltat o formă uşoară a bolii. Aproximativ o lună mai târziu, toate cele opt păsări au fost inoculate cu  tipul mortal nr. 1. În următoarele trei săptămâni, numai două din cele opt păsări au dezvoltat semne de tricomonoză. Unul a avut o formă uşoară a bolii şi celălalt a  dezvoltat o formă severă, dar în cele din urmă s-a recuperat.

Examinarea post mortem a acestor opt păsări a  relevat faptul că ţesuturile a şapte dintre cele opt păsări  nu au prezentat modificări structurale. Pe de altă parte, pasărea în organismul căreia s-a dezvoltat o tricomonoză severă, a avut modificări semnificative la nivelul ficatului, produse de tricomonas. În acelaşi timp, ca un control suplimentar, dr. Stabler a inoculat 13 porumbei tineri din crescătoria proprie, sănătoși, fără tricomonoză, cu  tipul  mortal nr. 1, iar 12 dintre cele 13 păsări au murit. Astfel, aceste experimente au demonstrat că  infestația cu o formă uşoară de T. gallinae a conferit protecţie împotriva unei forme mortale a acestui organism. Cu toate acestea, durata acestei imunităţi nu a fost determinată la acea dată.

În timpul primăverii, verii şi toamnei anului 1950, a existat o epidemie majoră de tricomonoză în rândul turturelelor jelitoare pe o mare suprafață a sudului Statelor Unite ale Americii, aparent cu cele mai mari pierderi în statul Alabama. S-a estimat că decesele ar fi putut număra mii în acel stat. Dr. Stabler a obţinut tulpini de tricomonas din mai multe surse de la aceste turturele, pentru a vedea dacă organismele tricomonas provenite de la turturele ar putea provoca îmbolnăvirea porumbeilor. El a inoculat între 50.000 și 100.000 de organisme provenite de la diferite turturele, în fiecare dintre cei cinci porumbei sănătoși din colonia lui.

Prin comparaţie, el a inoculat numai 3.000-10.000 dintre tricomonazele sale din forma mortală „Jones Barn” în alți cinci porumbei „curați de tricomonoză”. Toți acești porumbei au murit ulterior datorită tricomonozei localizate la nivelul ficatului. Cea mai puternică formă tipică turturelelor (mortală) a provenit de la o pasăre colectată în Alabama şi, la fel ca tipul Jones Barn, și aceasta s-a dovedit a  avea o mortalitate la fel de ridicata, ucigând toți porumbeii inoculați, cu excepția unuia. Celelalte patru tipuri obţinute de la turturele s-au dovedit a fi relativ uşoare, deoarece au fost inoculate porumbeilor, dar majoritatea acestora au supravieţuit infecţiei.

Următoarea întrebare care avea nevoie de răspuns: porumbeii care au supravieţuit  infestației cu forme uşoare obţinute de la turturele, ar fi apoi capabil să reziste  infestației cu forma mortală Jones Barn?

Pentru a testa această idee, dr. Stabler a inoculat toți porumbeii supravieţuitori cu forma Jones Barn. Rezultatul a fost că toate păsările inoculate cu forma Jones Barn au supravieţuit. Aceste rezultate au indicat faptul că o bună protecţie este obținută în urma  infestației cu tipurile provenite de la turturele.

Oare faptul că aceste păsări au supraviețuit înseamnă că:

1. Tipurile derivate de la turturele au  combătut forma mortală Jones Barn?

*Sau

2. Forma Jones Barn a fost încă prezentă în organismul acestor păsări supravieţuitoare şi, dacă a fost într-adevăr așa, a suferit acea formă mortală anumite modificări, astfel încât să fi devenit acum o formă uşoară?

*Sau

3. A fost forma Jones Barn la fel de puternică ca întotdeauna în cazul păsările sănătoase, curate, dar în imposibilitatea de a provoca afecțiuni păsărilor protejate?

Pentru a testa aceste idei, dr. Stabler a colectat organismele tricomonas de la păsări care au avut o combinaţie de formă uşoară cu forma mortală Jones Barn şi a inoculat aceste organisme porumbeilor sănătoși. Rezultatele au fost variabile, deoarece unele dintre păsări sănătoase care au fost  infestate au manifestat doar ușoare modificări cauzate de tricomonoză, în timp ce alte păsări, fie au murit din cauza unei tricomonoze severe, fie s-au îmbolnăvit foarte grav. Aceste rezultate au indicat faptul că forma mortală Jones Barn a continuat să fie prezentă şi, trebuie să notăm, a fost la fel de puternică ca întotdeauna. Per ansamblu, din 13 păsări infectate, șase au murit pur şi simplu, o alta abia a supravieţuit, iar celelalte şase au dezvoltat cazuri ușoare de tricomonoză. De altfel, Dr. Stabler a raportat că forma Jones Barn a cauzat, de obicei, cea mai gravă îmbolnăvire a ficatului păsărilor  infestate, în timp ce tipurile cu patogenitate mai scazuta („mai blânde”) au produs doar  infestații ale cavității  bucale.

Deşi procedura nu este prea practică pentru noi columbofilii, Dr. Richard Kocan, care lucrează în cadrul Centrului de Cercetare Patuxent Wildlife, Laurel, Maryland, a constatat că plasma sanguină de la porumbei  infestați cu o formă chiar şi uşoară de T. gallinae ar putea proteja alți porumbei  infestați cu o formă mortală a acestui organism. Mult mai practic, Dr. Kocan a fost, de asemenea, în măsură să demonstreze că porumbeii  infestați anterior și trataţi cu vechiul medicament împotriva tricomonozei Enheptin, au fost  liberi de acest organism pentru o perioadă de până la 16 luni, dar au  rămas imuni la  infestație atunci când au fost inoculați cu tipuri mortale. La acest punct, o parte din munca sa a arătat că alți 172 din 313 porumbei sălbatici şi 54 din 66 turturele jelitoare (toate turturelele capturate erau complet sănătoase, lipsite de organismul tricomonas, toate capturate în zona sa) au fost rezistenți la forma mortală Jones Barn.

Concluziile studiilor

Recuperarea de la o  infestație cu T. gallinae, chiar şi atunci când păsările elimină în cele din urmă complet organismul din sistemele lor, se transformă pe termen lung într-o imunitate la acest parazit – un fapt care este de mare importanţă pentru noi, ca și columbofili, unul pe care-l putem folosi în avantajul nostru, mai ales în aceste zile de rezistenţă evidentă a acestui organism la unele dintre medicamentele noastre moderne, care erau utile mai demult.

Subiectul rezistenței organismului tricomonas la medicamentele moderne este, de asemenea, de o importanţă actuală majoră pentru noi. Cu aproape 20 de ani în urmă, în 1990, doctorii Lumeij şi Zwijnenberg de la Universitatea din Utrecht, Olanda, au demonstrat faptul că organismele tricomonas recoltate de la un efectiv mare de porumbei din această ţară, erau uniform rezistente la toate medicamentele moderne utilizate în mod obișnuit – Emtryl, Ridzol, Spartrix şi Flagyl. Pe baza acestor informaţii, se pare că în cazul multor alte efective netestate de porumbei în Olanda şi, într-adevăr, în întreaga Europă (probabil și în America de Nord) în mod similar, organismele tricomonas ar fi putut fi rezistente la acel moment, probabil, așa cum acești cercetători au subliniat, din cauza practicii comune printre crescători de a administra continuu tratamente porumbeilor, cu doze sub cele recomandate.

Dozele tratamentelor

Deşi subiectul sub-dozării, în special a Emtryl-ului, este un aspect care mă scoate din sărite, şi eu mă repet ca o bandă ruptă când discut despre asta, cred că merită repetat. În călătoriile mele, am descoperit că doza de Emtryl așa-numit “Canadian” 40% solubil în apă, aşa cum este recomandată ea de către câteva firme de comerț cu produse pentru porumbei din America de Nord, este cu mult sub cea recomandată de către producătorul acestui medicament pentru porumbei. (La un moment dat, această societate a vândut pachete mici de 3 grame cu Emtryl, exact doza pentru un galon Imperial – 4.55 litri). Faptul că Emtryl se recomandă astăzi la doze mult mai mici ar putea contribui cu siguranţă la problema rezistenței tricomonozei la medicamente, menţionată la punctul precedent şi poate fi o problemă în curs de dezvoltare cu principale consecinţe pe termen lung. Aş reaminti crescătorilor că doza corectă de Emtryl pentru porumbei, astfel cum a fost recomandată de compania producătoare, este de 3 grame (sau o linguriță rasă) pentru fiecare galon imperial (4,55 litri) de apă de băut, timp de 5-7 zile. Pentru un galon american (4 litri), doza ar fi de aproximativ 3 / 4 linguriță per galon, pentru aceeași perioadă de tratament.

Pentru a evita problemele de toxicitate dacă păsările beau cantități excesive de apă, mai ales pe vreme caldă, încercaţi o metodă australiană, care ştiu că funcţionează bine. Asiguraţi dozajul corect de Emtryl şi puneţi-l în faţa păsărilor pentru câteva ore începând de la, să zicem, masa de seară. După acest timp, aruncați apa cu medicamentație şi înlocuiţi-o cu apă proaspătă, până în seara următoare. Repetaţi doza corectă pentru câteva ore în fiecare seară, pentru o perioadă totală de 5-7 zile. Această metodă asigură, în primul rând, că păsările primesc doza terapeutică corectă în fiecare zi pentru toată perioada de tratament şi, în al doilea rând, că problemele legate de toxicitate pot fi evitate. Aşa cum a subliniat dr. Zollars în articolul său, nu tratați porumbeii cu Emtryl sau alte medicamente din aceeaşi familie în timpul perioadei de împerechere, pentru că există unele sugestii conform cărora acest medicament ar putea interfera cu fertilitatea. De asemenea, este o idee bună să schimbați medicamentele de fiecare dată când  constatati că păsările trebuie să fie tratate. Să zicem, Emtryl pentru o perioadă de 5-7 zile de tratament, Ridzol pentru următoarea, etc., toate la dozajul corect.

Ideile dr. Colin Walker

Dr. Colin Walker, un medic veterinar australian care a scris articole excelente pentru Digest, pare să accepte această idee. Într-una din cărţile sale, el afirmă că medicamentele în sine nu vor controla niciodată problema tricomonozei. El consideră că este important să se permită tinerilor porumbei în curs de dezvoltare o expunere suficientă la organismul tricomonas, pentru ca ei să poată dezvolta rezistență naturală – ideea mea de mai mulţi ani, de asemenea, bazată pe activitatea depusă de Dr. Stabler.

Dr. Walker extinde această idee, afirmând că, dacă păsările din compartimentul de reproducere (şi, probabil, puii lor) nu au dezvoltat tricomonoză pe parcursul anului precedent, nu este nevoie de tratament în acest an. Cu toate acestea, în cazul în care tricomonoza a apărut la păsările de reproducere şi la puii lor în timpul anului trecut, păsările ar trebui să fie tratate în acest an cu un medicament adecvat înainte de împerechere şi timp de două zile în fiecare săptămână după aceea. Mai mult, el sugerează coordonarea acestor tratamente de două zile cu perioada de ecloziune, atunci când emisia de tricomonas este cea mai mare. În cazul în care un pui prezintă ocazional tricomonoză, el recomandă tratarea atât a părinţilor, cât şi a puilor în cuib cu Spartrix sau Flagyl timp de trei zile. (Reţineţi aici că Dr. Zollars are anumite îngrijorări legitime cu privire la perioadele scurte de tratament, etc. ) Dr. Walker, de asemenea, recomandă evitarea tratamentului perechilor reproducătoare ale căror pui nu prezintă tricomonoză, astfel încât să nu existe nici o interferenţă în dezvoltarea rezistenţei naturale.

Rezistența naturală la tricomonoză

Vorbind de rezistenţă naturală, îmi amintesc că, atunci când am lucrat în Noua Zeelandă în perioada de început a anilor 1980, un medic de acolo concura porumbeii, dar, în mod aparent, nu își trata vreodată păsările pentru vreo boală. În schimb, el prefera să se bazeze pe dezvoltarea rezistenţei naturale la orice virus, bacterie sau parazit pe care păsările sale le-ar putea întâlni.

Pe parcursul ultimilor ani, nu am folosit tratamente preventive împotriva tricomonozei, nici pentru porumbeii mei maturi și nici pentru tineri şi bat în lemn (!), până în prezent nu am descoperit nici o problemă. Este probabil că rezistenţa naturală dezvoltată de către aceste păsări prin expunerea repetată la tipurile de organisme tricomonas care, foarte probabil, îşi au  localizarea în porumbeii mei, a ținut boala la distanță (până în prezent). Pe baza informaţiilor date de Dr. David Marx, am examinat cavitățile bucale ale păsărilor mele în timpul sezonului de curse, pentru evidențierea congestiei (înroșire) și a mucusului filant (ațos) în exces, concluzii care ar putea sugera multiplicarea organismelor tricomonas şi o creștere a iritaţiei cavităţii bucale în acel moment stresant. Până în prezent, pe baza constatării  cavității bucale nemodificate, roz, nu am simțit nevoia de a trata preventiv în timpul sezonului de curse, deşi este posibil ca gușa (pe care nu am examinat-o) ar fi putut fi afectată. Recunosc posibilitatea, totuşi, că dacă aș fi tratat periodic porumbeii contra tricomonozei, în pofida acestor constatări normale, unele performanţe la concursuri s-ar putea îmbunătăţi.

Gânduri de final

Câtă vreme vorbim de tricomonoză, ideea “daca nu e rupt, nu-l repara” pare să funcționeze cu adevărat. În cazul în care lucrurile se vor schimba în rău, eu voi fi gata să tratez, dacă va fi nevoie.

Sper că această prezentare a contextului istoric al tipurilor de tricomonas, împreună cu articolul recent scris de Dr. Zollars, poate stimula gândurile pe acest subiect printre crescători. Deoarece riscul dezvoltării rezistenței la medicamente de către organismele tricomonas (precum şi alţi agenţi) creşte în mod constant, sper că columbofilii vor putea fi în măsură să aprecieze şi să folosească acest fapt în avantajul lor, prin recunoașterea beneficiilor biologice ale utilizării oricărei forme uşoare de organisme tricomonas care se află în organismele păsărilor lor, ca mijloc de apărare majoră împotriva formelor mortale. Spunând acest lucru, recunosc de asemenea, nevoia de a trata păsările, atunci când sau dacă apare boala. O combinaţie de tratament judicios atunci când e necesar, plus strategiile prin care să se permită dezvoltarea rezistenţei naturale, ar putea constitui cea mai buna abordare. Sper, de asemenea, că informaţiile privind dozajul corect de Emtryl – şi, prin extensie, alte medicamente – vor putea ajuta la inversarea tendinţei de a ne trata pasările cu doze sub cele recomandate.

de Dr. Gordon Chalmers

Traducere: Corneliu Vesa

Consultant veterinar: Bogdan Oros

Categorii: Fără categorie | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: