Bolile la porumbei

Circoviroza denumita si „Boala porumbeilor tineri” este o boala complexa si a fost semnalata in zona tarii noastre de prin anul img_articol427702000. Se datoreaza in principal virusului circo ce poate fi insotit de virusi de tip adeno, paramyxo, virusul varicelei sau virusul herpesului. Acesti agenti patogeni slabesc sistemul imunitar al porumbeilor, astfel suprainfectii cu agenti de tip salmonella, coli, etc. fac pasarile sa cada de pe picioare in cateva ore.

Simptome ale circovirozei:

  • umflarea in pene;
  • scaderea instinctului de zbor;
  • fecale mucilaginoase;
  • voma.

Coccidioza (eimerioza) nu este o boala foarte grava si, ca si in cazul tricomonozei, porumbeii au in organism mereu un numar de coccidii care nu ii afecteaza vizibil, dar care pot declansa boala sub influenta anumitor factori. Multi crescatori nu trateaza medicamentos coccidioza deoarece este bine stiut ca aceasta boala poate fi tinuta in frau prin pastrarea unei crescatorii uscate. Este general valabil faptul ca un mare inamic al porumbeilor este umezeala.

Simptome de coccidioza:

  • diaree (uneori hemoragica);
  • slabire, apatie;
  • sete exagerata;
  • penaj mat, zburlit;
  • porumbeii maturi manifesta somnolenta;
  • la femele, se produce intarzierea ouatului.

Porumbeii bolnavi elimina odata cu excrementele oochisti care sunt transmisi mai departe prin ciugulit. Iata de ce curatenia, gratarele de podea, hranirea exclusiv in hranitor si alte masuri de igiena in crescatorie sunt utile. Adapatorile se pun pe un suport ingust si nu direct pe podea pentru a limita la maxim posibilitatile porumbeilor de a murdari apa cu dejectii.

Micoplasmoza este o boala care apare mai ales toamna. Contaminarea se face prin secretiile nazale infestate cu micoplasme. Agentii patogeni sunt bacterii imobile. Imbolnavirea are loc atunci cand organismul este deja slabit de o alta boala. Maladia se transmite prin apa de baut, excremente, dispozitivele de alimentare si prin contactul direct de la pasare la pasare (de exemplu prin atingerea reciproca a ciocului). La 7 pana la 14 zile de la contaminare porumbeii prezinta o secretie nazala, sero-mucoasa initial, gri-murdara, chiar purulenta, mai tarziu. Mucoasele cavitatilor nazale sunt inflamate si ingrosate, negii nazali (carunculii) se coloreaza in gri, iar respiratia este greoaie, zgomotoasa, chiar sforaitoare. Sacii aerieni se pot si ei inflama. Pasarii infectate i se fac mai multe injectii cu antibiotice si intregii crescatorii i se administreaza antibiotice prin apa de baut. Tratamentul preventiv este recomandat de medicul veterinar.

Simptome de micoplasmoza:

  • productii nazale abundente;
  • lacrimarea ochilor;
  • conjunctiva inrosita;
  • respiratie ingreunata cu efecte sonore de pufait;
  • scaderea instinctului de zbor, lipsa pudrajului.

Ornitoza este o boala infectioasa cauzata de chlamydia. La pasarile tinere boala poate cauza pierderi insemnate. Chlamydia este excretata cu dejectiile, in lichidul lacrimal, pe cioc si in laptele de gusa. Porumbeii se infecteaza respirand praf infectat cu agentul patogen sau ingerand hrana sau apa infectata.

Simptome de Ornitoza:

  • apatie;
  • lipsa poftei de mancare;
  • sete exagerata;
  • performante reduse in concursuri;
  • la unele pasari apare conjunctivita, lipirea pleoapelor;
  • inchiderea ochilor, sensibilitate la lumina;
  • lichid galbui pe nari;
  • infundarea narilor, respiratie cu ciocul deschis;
  • scarpinarea la cap;
  • stranut.

Este o afectiune ce poate fi transmisa la om in anumite conditii.

Paramixoviroza este cu siguranta una dintre cele mai dure boli care pot aparea la porumbei, dat fiind ca deseori duce la mortalitati. Se manifesta in prima faza prin excremente apoase si lipsa poftei de viata. In fazele finale, se manifesta cu pierderea echilibrului si rasucirea gatului.

Contaminarea cu paramyxoviroza se produce prin contact direct, de exemplu, in timpul transportului sau chiar in propria crescatorie, prin cohabitarea unor porumbei sanatosi cu porumbei bolnavi, prin ingerarea hranei sau ingurgitarea apei infectate cu virusurile existente in excretiile sau secretiile (salivare, nazale, bucale ) celor bolnavi, prin inspirarea aerului infectat cu virusuri expulzate la stranutul porumbeilor sau cu praful infectat si ridicat in aer; prin pasarile salbatice purtatoare pasive de virus, de oameni (ce au avut contact cu un porumbel bolnav ) prin incaltaminte, imbracaminte, sau maini; de asemenea, prin asternutul, ustensilele infectate etc. Caile de patrundere a virusului in organismul porumbelului sunt: mucoasa nazala (nari), mucoasa conjunctivala (ochi), respectiv mucoasa bucala (gura).

Agentul cauzal al paramixovirozei porumbeilor se prezinta sub trei forme: tulpini lentogene, adica putin agresive, care nu declanseaza boala, dar pot sa produca in organismul porumbelului o usoara reactie (exemplu tulpina La Sota, folosita la prepararea vaccinurilor ); tulpini mezogene, de virulenta medie, capabile sa declanseze boala si tulpini velogene, foarte virulente, care produc boala in forme grave si cu evolutie rapida. Cu cat tulpina infectata este mai virulenta, cu atat perioada de incubatie va fi mai scurta si evolutia bolii mai grava.

In ceea ce priveste organismul atacat este clar ca daca acesta se afla in stare de perfecta sanatate fortele sale de aparare sunt puternice si se vor impotrivi agresiunii virale. Daca, insa, intervin diferiti factori stresanti, debilitanti, precum diverse parazitoze (ectoparaziti sau endoparaziti), bacterioze sau doar oboseala, consecutiva unor solicitari mari la concursuri, a caror succesiune nu lasa timp de recuperare a potentialului fiziologic, sigur ca un asemenea organism va ceda mai repede atacului agresorului.

Boala apare de la trei zile sau se manifesta mai tarziu pana la trei saptamani, iar dupa infectie pasarile neprotejate se imbolnavesc de rinichi. Porumbeii bolnavi elimina mult lichid, apare diareea si in jurul pasarii se intinde o baltoaca de excremente. Tulburarile sistemului nervos au, de asemenea, urmari nefaste. Acestea se exterioarizeaza printr-o rasucire a capului, de unde si incapacitatea de a ciugulii hrana sau de a face miscari in adapost, sau chiar de a-si lua zborul.

Unele pasari se pot vindeca, altele sunt pierdute. Crescatorii care participa la concursurile cu porumbei sunt obligati ca la inceputul fiecarui an, respectiv la inceputul sezonului cu pui (pentru cei aflati in cauza) sa-si vaccineze porumbeii impotriva acestei boli. Puii proveniti din parinti vaccinati sunt suficient protejati numai in primele saptamani de viata. In practica se obisnuieste sa se vaccineze puii in perioada mai-iulie cu un vaccin bianual si toti porumbeii maturi in luna februarie cu un vaccin anual.

Parazitoza intestinala

In efectivele de porumbei apare mai frecvent capilarioza si ascardioza, si mai rar infectia cu Hymenolepis columbae si Raillietina columbae. Parazitii traiesc in intestinul subtire.

Agentul patogen:

  • dintre caoilarii infesteaza „Capilaria obsignata”, un parazit foarte subtire care apare si la alte pasari;
  • dintre ascarizi infesteaza „Ascaridia columbae”, care apare numai la porumbei;
  • dintre cestode infesteaza „Hymenolepis columbae” si „Raillietina columbae”. Infestarea porumbeilor se produce prin intermediul mai multor gazde intermediare (aproximativ 60 de specii de insecte). Parazitii se dezvolta in aceste gazde intermediare, iar porumbeii se infesteaza prin consumul gazdelor intermediare respective.

Se infesteaza prin preluarea oualelor infestate de Capilaria si Ascardia. Ouale de Ascardia si Capilaria in afara organismului porumbeilor parcurg un proces de transformare si devin infestante in 3-4 saptamani, iar cele de Capillaria in 8-9 zile. De la preluarea oualelor infestante si pana la maturarea noii generatii de paraziti si eliminarea prin fecale a oualor infestante in cazul ascarizilor e nevoie de 5-6 saptamani, in cazul capillariilor de 3-4 saptamani, iar in cazul cestodelor de aprox. 2 saptamani.

Simptome de parazitoza intestinala: porumbeii bolnavi cu 10-12 zile de la infestare elimina fecale de consistenta diferita. La inceput creste pofta de mancare, iar dupa aceea scade. Porumbeii slabesc, devin cahectici. In infestare masiva apar simptome generale, apatie, abatere; apare horiplumatia, matitatea penelor.

Salmoneloza face parte din grupa bolilor bacteriene. Salmonella e o bacterie mobila care este eliminata o data cu excrementele, saliva, laptele de gusa si cu ouale infectate. Porumbeii insanatositi elimina multa vreme germenii patogeni. Prin contactul cu porumbeii straini, infectati, se transmite infectia. Cand boala izbucneste inseamna ca organismul pasarilor a trebuit sa se confrunte cu o infectie masiva.

Exista mai multe forme de salmoneloza:

  • Latenta − se manifesta de obicei la porumbeii maturi, care se prezinta aparent sanatosi, insa transmit bacteriile patogene la puii din cuib. Aceasta stare de multe ori se observa prin lipsa vitalitatii si a poftei de zbor. Porumbeii infectati reprezinta un risc real pentru celelalte pasari, deoarece ele sunt transportatorii bacteriilor, astfel fiind o sursa de imbolnavire continua.;
  • Intestinala − se manifesta prin diaree, sete excesiva, in urma caruia slabeste rezistenta naturala a organismului, si de multe ori scade greutatea corpului. Fecalele devin apoase, spumoase, de obicei de culoare verzuie.;
  • Articulara − este forma cea mai des intalnita, si se manifesta prin afectarea articulatiei aripilor, care devin inflamate si foarte dureroase. Porumbeii afectati de multe ori prezinta aripi paralizate, astfel ei nu se mai pot ridica de la sol.
  • Cerebrala − infectia afecteaza creierul, iar ca urmare a acestui fapt, porumbeii prezinta tulburari de echilibru
  • Mixta − care inseamna toate tipurile descrise.

Simptome de salmoneloza:

  • diaree (de culoare verzui, cu mucilagii, cu bule de gaze);
  • disfunctii ale sistemului nervos;
  • afectiuni ale articulatiilor (incheieturi care se pot umfla cauzand schiopatare sau chiar lasarea aripilor, porumbeii nemaiputand zbura de la sol);
  • o pofta de zbor scazuta;
  • oua nefecundate.

Tricomonoza (intalnita si sub denumirea de trichomonoza sau „malai”) este cea mai raspandita boala a porumbeilor. In articolele in limba engleza, o gasiti sub denumirea de trichomoniasis sau canker.

Simptome de tricomonoza:

  • inghitit repetat – se poate observa mai ales dupa ce pasarile aterizeaza de la antrenament;
  • depuneri galbene in cioc si gat, de unde si denumirea populara de „malai”;
  • penaj zburlit;
  • apatie;
  • scadrea greutatii, lipsa de vioiciune;
  • consumul crescut de apa − acesta da si asa numitele „cuiburi umede”, cand parintii cu tricomonoza pompeaza in pui multa apa;
  • ezitarea de a zbura.

Majoritatea porumbeilor au tricomonoza in timpul vietii, dar rareori simptomele ei se pot vedea la pasarile mature. Stresul provoaca o crestere a numarului tricomonadelor si boala incepe sa afecteze porumbelul. Arata zgribulit, inceteaza sa se mai hraneasca si slabeste, iar daca nu este tratat la timp, moare. Puii sunt cei mai afectati. De aceea unii crescatori obisnuiesc sa-i trateze de tricomonoza imediat dupa intarcare. Altii nu fac acest lucru, deoarece doresc ca puii sa-si dezvolte imunitatea. Trateaza doar in timpul etapelor, cand stresul intra in scena. Daca pasarile nu pot ramane sanatoase la un nivel minim de stres, nu trebuiesc tinute.

Pasarile mature introduc puilor cantitati mici de tricomonade in timpul hranirii si astfel acestora le creste imunitatea treptat.

Tricomonadele sunt niste flagelate, si se deplaseaza in fluide. Asadar, toti porumbeii de concurs „curati” pot lua imediat tricomonoza in mijlocul de transport, cand sute sau mii de porumbei beau din acelasi recipient.

Boala are mai multe forme:

  • forma faringeala − este cea mai intalnita. Crescatorii observa depuneri galbene in gatul pasarii. In cazurile severe, aceste depuneri pot ingreuna hranirea sau chiar respiratia;
  • forma ombilicala − se transmite de la cuibul infectat in corp la puii inca mici, la nivelul abdomenului;
  • forma pe organe − in cazurile cele mai severe, tricomonoza afecteaza organele interne. Este deseori gasita in ficat. Majoritatea pasarilor vor muri din cauza disfunctionalitatilor ficatului.

Variola apare atat la porumbeii de casa, cat si la cei salbatici. Apare mai frecvent in verile umede si in zilele calde de toamna. Virusul variolei porumbeilor afecteaza in mod special porumbeii dand simptome cutanate si modificari pe mucoase. Virusul nu infecteza oamenii sau mamiferele.

Simptome de variola la porumbei:

  • Forma cutanata: apar cruste (noduli variolici) mai ales in regiunea ciocului si a ochilor, respectiv pe picioare. Virusul patrunde in piele prin mici leziuni (in urma scarpinarii, intepaturi de insecte). Nodulii se diferentiaza bine de zonele sanatoase ale pielii, dar sa nu le desprindem datorita riscului de sangerare.
  • Forma mucoasa: pe mucoasa gusei apar proeminente galbene. Acestea impiedica prehensiunea hranei si a consumului de apa, respectiv respiratia.

Parcurgerea bolii de obicei este benigna pana cand modificarile cutanate si mucoase nu devin grave. Alterarea starii generale apare cand virusul patrunde in circulatia sangvina si ataca organele interne. Durata bolii este de 3-4 saptamani, dar in cazul porumbeilor hraniti deficitar poate sa dureze si luni intregi. Ca si complicatie pot aparea infectii bacteriene.

Copiat de pe: http://www.acka.ro

Folosind produse naturiste periodic, va veti intari sistemul imunitar al propriei crescatorii, astfel nemaiavand probleme cu sanatatea porumbeilor.

Anunțuri
Categorii: Sanatatea porumbeilor | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: